PROIECT SALVA POSDRU 2014-2015

Proiectul “SALVA – Șansă La Viață!” având ca beneficiar Asociația PARTNET și parteneri: Fundația Renașterea, Asociația ARAS, Confederația Patronatul Român și Cosorzio Consulting Italia, contribuie la facilitarea accesului pe piața muncii a 800 de persoane cu afecțiuni cronice care le influențează viața profesională și socială, precum și a persoanelor dependente de droguri prin oferirea de:

Proiectul cu durata de 20 de luni (mai 2014 – decembrie 2015) a fost implementat în regiunile Sud-Est, București/Ilfov, Sud-Vest, Nord-Est.

Fundația Renașterea a oferit, în cadrul acestui proiect, peste 2.000 de investigații gratuite în Năvodari, Buftea, Lelești și Podu Iloaiei, prin Unitatea Mobilă de Diagnostic Renașterea și cursuri de calificare gratuite (tehnician maseur și florar decorator) pentru 350 de pacienți oncologici sau cu alte afecțiuni cronice din București și Iași.

„Cursurile de decorator florar, din cadrul proiectului SALVA, au reprezentat un punct de sprijin important în dezvoltarea și evoluția mea profesională, a abilităților și lucrurilor noi învățate.
Acest curs a fost benefic nu numai din perspectivă profesională, ci și personală, dezvoltând socializarea, schimburile de păreri, comunicarea și încurajarea între noi cu privire la boala noastră.“
(A.P., 39 ani, pacientă oncologică)

 

  • Absolvenți curs Florar DecorAbsolvenți curs Florar Decor
  • Unitatea mobilă BufteaUnitatea mobilă Buftea

Sponsori
Legal Advisers