Misiune

Misiunea Fundației Renașterea este de a conștientiza populația privind importanţa adoptării unui stil de viață sănătos și de promovare a educației pentru sănătate, de consolidare a responsabilităţii civice în România şi crearea de parteneriate.

Fundaţia RENAŞTEREA pentru Educaţie, Sănătate şi Cultură a fost înfiinţată în anul 2001, aducând pentru prima dată în atenţia publicului din România o problemă cu implicaţii majore în viaţa femeilor: cancerul de sân. Autorităţile statului român au acordat Fundaţiei Renaşterea, în anul 2008, statutul de organizație de utilitate publică. Proiectele fundației au fost recunoscute atât pe plan național cât și internațional, astfel încât, în 2008, Fundația a fost premiată în cadrul Galei Societăţii Civile, iar în 2010, la Parlamentul European, i-a fost acordată distincţia „Pearl of Wisdom”. În 2014, în urma demersurilor făcute de Fundația Renașterea, Senatul Român a declarat 1 Octombrie – Zi Națională de luptă Împotriva Cancerului de San. Principalele activități ale Fundaţiei în cei peste 15 ani de activitate au fost:

 Campanii de informare: presă scrisă, audio-vizual, articole şi machete informative în reviste de femei, cotidiane naţionale şi locale, spoturi radio şi TV, afişaje stradale;
 Emiterea de cartele telefonice particularizate;
 Linia telefonică gratuită (08008 300 300) care a oferit informaţii despre cancerul de sân – peste 108.941 apeluri;
 Editarea şi distribuirea de broşuri informative;
 Campania naţională de iluminare în roz a unei clădiri reprezentative din Bucureşti şi din alte oraşe, simultan cu alte 40 de ţări, care a debutat la 1 octombrie 2001;
 Gala de strângere de fonduri “Artă pentru Viaţă” (9 ediţii) a fost organizată prima dată în anul 2004;
 Evenimentul Happy Run Race for the Cure care a fost organizat pentru prima dată în data de 7 iunie 2015, în care sărbătorim sănătatea alături de învingătoarele în lupta cu cancerul;
 Proiectul Vieți Împletite – BraveCut, care presupune oferirea de peruci pacientelor aflate în tratament oncologic.


Sponsori
Legal Advisers