Cancer de col

CE ESTE CANCERUL DE COL UTERIN?


Colul uterin este partea terminală a uterului. 

Cancerul de col uterin presupune creșterea necontrolată a celulelor care formează colul uterin. Atunci când sunt depistate precoce prin efectuarea cu regularitate a testelor Babeș-Papanicolau, majoritatea semnelor inițiale ale cancerului de col uterin răspund bine la tratament, iar progresia către cancerul de col uterin poate fi astfel prevenită.

Cancerul de col uterin nu este ereditar. Este cauzat de un virus numit papiloma virus uman sau HPV (Human Papilloma Virus).

Virusul poate fi transmis în cursul actului sexual, iar uneori chiar în cazul contactului cutanat intim la nivelul regiunii genitale. Așadar, fiecare femeie active sexual riscă să se infecteze.

Cancerul de sân transmis ereditar reprezintă aproximativ 5 până la 10% dintre toate tipurile de cancer.

Femeile care moștenesc genele specifice cancerului de sân au un risc crescut de a dezvolta această afecțiune.

În fiecare an, cancerul de sân este responsabil de 77.000 de decese în Europa, dintre care 40% la femeile sub 65 de ani.

La fiecare două minute, în lume o femeie moare de cancer de col uterin.

Cancerul de col uterin este o amenințare reală, dar nu e o fatalitate. Să îl previi e întotdeauna mai ușor decât să îl tratezi.

Ce este Testul Babeș Papanicolau?

În timpul unui test Papanicolau, celulele sunt răzuite sau periate de la nivelul colului și preparate pe o lamelă care va fi examinată microscopic. Scopul testului Papanicolau este detectarea modificărilor care pot indica un cancer de col.

Indicații

Specialiștii recomandă efectuarea anuală a unui test Papanicolau și a unui examen pelvin în cazul tuturor femeilor care sunt active sexual sau au fost active sexual până de curând, sau au ajuns la vârsta de 18 ani. Dacă o femeie a avut trei sau mai multe examene negative în ani consecutivi, testul Papanicolau poate fi făcut mai rar, la indicația medicului care o urmărește, după revizuirea factorilor de risc. Societatea oncologilor ginecologi recomandă efectuarea de teste Papanicolau anual pentru toate femeile, indiferent de ce s-a găsit la examinările anterioare.

Eficiența

Testul Papanicolau este foarte precis în detectarea cancerului de col uterin. El este mult mai puțin precis în detectarea cancerului de corp uterin (endometru), a trompelor uterine sau a ovarelor. În cazurile în care aceste tipuri de cancer sunt descoperite cu ajutorul unui test Papanicolau, se explică prin faptul că celulele canceroase au traversat trompele uterine și au ajuns în cavitatea uterină, apoi în colul uterin și în secreția vaginală.

În timpul unui test Papanicolau, celulele sunt răzuite sau periate de la nivelul colului și preparate pe o lamelă care va fi examinată microscopic. Scopul testului Papanicolau este detectarea modificărilor care pot indica un cancer de col.

Știați că?

România se situează pe primul loc din Europa în ceea ce privește mortalitatea datorată cancerului de col uterin, de 6,3 ori mai mult decât media țărilor din Uniunea Europeană.

 


  • 1. Care este tratamentul după diagnosticare?

    Tratamentul se bazează pe chirurgie și radioterapie.

    Tratamentul chirurgical cuprinde metode conservatoare (cum este conizația în carcinomul in situ) sau radicale - cea mai utilizată este histerectomia totală cu anexectomie bilaterală (se rezecă uterul împreună cu ambele ovare) și limfadenectomie pelvină (excizia ganglionilor limfatici pelvini).

    Radioterapia este o metodă de tratament de bază, fiind folosită ca tratament exclusiv, pre- sau postoperator. Se utilizează iradierea externă (cu fotoni, folosind acceleratorul liniar sau aparatele de telecobaltoterapie) și brahiterapia (sau iradierea intracavitară, adică introducerea de surse radioactive la nivelul uterului sau vaginului). Pentru stadiile incipiente (IA, IB, IIA) radioterapia exclusivă și chirurgia au rezultate similare. Pentru restul stadiilor tratamentul este de obicei combinat radio-chirurgical.

  • 2. Ce este HPV?

    HPV este o abreviere comună pentru un virus frecvent întâlnit, virusul papiloma uman. Există mai mult de 100 tipuri de HPV. Majoritatea sunt relativ inofensive, cum sunt de exemplu cele care determină verucile, frecvent întâlnite la nivelul mâinilor şi picioarelor.

    Aproximativ 30 tipuri de HPV afectează sfera genitală. În cazul celor mai multe dintre femei, propriul sistem de apărare al organismului va elimina virusul. Însă în cazul altora, poate evolua către cancer de col uterin sau alte consecinţe.

  • 3. Cum voi şti dacă am HPV?

    Cele mai multe dintre femei află că au HPV după un test Papanicolaou anormal. Testul Papanicolaou face parte din examenul ginecologic şi poate ajuta la detectarea celulelor anormale de la nivelul colului uterin înainte ca acestea să evolueze către pre-cancer sau cancer de col uterin. Multe dintre cazurile de pre-cancer de col uterin sunt în legătură cu infecţia cu HPV şi pot fi tratate cu succes dacă sunt depistate precoce. Este de asemenea important de reţinut că, deşi frecvent, cancerul de col uterin este unul din cancerele care pot fi prevenite foarte uşor. De aceea este foarte important să urmaţi sfaturile medicului dumneavoastră asupra frecvenţei de efectuare a testelor Papanicolaou.

  • 4. Cum pot lua HPV?

    Femeile şi bărbaţii care au orice fel de activitate sexuală ce implică contactul genital cu o persoană infectată pot lua virusul papiloma uman (HPV). Aceasta înseamnă că este posibil să iei HPV fără a avea un contact sexual penetrant. Deoarece multe dintre persoanele care au virusul pot să nu prezinte semne sau simptome, ei pot transmite virusul fără să o ştie.

  • 5. Cum pot să evit HPV?

    Singura modalitate de a preveni infecţia cu HPV genital este de a evita orice activitate sexuală care implică contactul genital. Există de asemenea modalităţi prin care puteţi să vă scădeţi riscurile de a lua HPV genital.

  • 6. Care este legătura dintre cancerul de col uterin şi HPV?

    Cancerul de col uterin nu este considerată o afecţiune ereditară. Este cauzat de anumite tipuri ale unui virus frecvent întâlnit, virusul papiloma uman (HPV).

  • 7. Ce pot să fac pentru a scădea riscurile de a face o boală cauzată de HPV?

    - Discutaţi cu medicul dumneavoastră. Medicul dumneavoastră este una din cele mai bune surse de informare pe care le aveţi.

    - Testaţi-vă. Depistarea timpurie a celulelor anormale de la nivelul colului uterin este elementul-cheie. Aflaţi mai multe despre testul Papanicolaou care salvează vieţi.

    - Trataţi-vă. Dacă aţi fost diagnosticat(ă) cu o boală cauzată de HPV, consultaţi-vă medicul în privinţa tratamentelor disponibile.


Abonează-te la newsletter

Termeni și condiții
Sponsori

Sponsori:

Sustinatori:

Parteneri Media:

Sustinatori Media: